• |
  • Istoria orașului |
  • Noutățile orasului |
  • HînCeEști? |
  • Album foto |
  • Panou de anunțuri |
  • Forum |
  • Contacte
  • Principala » 2014 » Iulie » 7 » Containere Euro amplasate în localitate
    07.07.2014 | 20:13
    Containere Euro amplasate în localitate

    Oraşul Hînceşti mai curat şi mai amenajat cu fiecare zi trecută. În urma unei vizite efectuate în teritoriu am identificat containerele Euro de stocare a deşeurilor amplasate în raza oraşului în cadrul proiectului „Mediu salubru pentru o dezvoltare regională durabilă”. 

    Proiectul este finanţat prin Agenţia de Dezvoltare Regională Centru şi presupune acoperirea cheltuielilor pentru achiziţionarea containerelor de stocare a deşeurilor. Prin urmare, cheltuielile pentru construcţia platformelor de beton pe care să fie amplasate containerele au fost suportate de către Primăria Hînceşti, care a alocat 100 000 lei în acest scop.

    Dl Gheorghe Covaş, directorul Regia ARA, a menţionat că în localitate au fost instalate 26 de containere Euro de stocare a deşeurilor şi 13 containere din plasă de metal pentru depozitarea plasticului. În acest sens, dl Covaş vine cu o rugăminte faţă de cetăţenii oraşului Hînceşti, ca aceştia să separe plasticul şi polietilena în containerele prevăzute în acest scop, pentru a înlesni mai departe procesul de prelucrare a deşeurilor la poligonul orăşenesc.

    Specificăm că au fost instalate containere de acest tip în străzile Mihalcea Hîncu, 31 August, M. Sadoveanu, Chişinăului, Al. Cel Bun etc, iar în timpul apropiat urmează să fie instalate şi în alte străzi, cum ar fi M. Eminescu, I. Creangă şi altele.

    „Evident că nu există niciodată lucru în serviciul comunităţii fără ca să se ivească divergenţe, pentru că sunt atîtea păreri cîţi oameni sunt. Pentru a evita diferite păreri contradictorii facem adunări cu asociaţiile de locatari în care hotărîm în comun care este locul pe care pot fi amplasate tomberoanele, unde este nevoie să amplasăm gard în jurul lor, pentru a le proteja de invazia patrupezilor vagabonzi etc. Exact aşa am făcut şi în strada Chişinăului 15, unde a fost decis care va fi locul plasării, iar ulterior cineva din locatari şi-a permis să schimbe locul tomberoanelor din dorinţa proprie, pentru că i-ar încurca. Am sesizat poliţia pentru a întreprinde măsuri legale faţă de această persoană, întrucît decizia de amplasare a fost luată în comun cu locatarii acelui bloc, iar după construcţia platformei de amplasare nu mai pot fi efectuate schimbări!” a declarat pentru Curier dl Covaş.

    Din aceste containere deşeurile sunt ridicate zilnic, însă în unele locuri chiar şi aşa grafic este dat peste cap, ne menţionează directorul Regiei ARA. „Containerele din strada Chişinăului – interiorul ogrăzilor de bloc sunt arhi – umplute la fiecare 2-3 ore, iar acest fapt se datorează agenţilor economici din regiune care destul de des depozitează cantităţile enorme de deşeuri. O parte din agenţii economici şi-au achiziţionat tomberoane de stocare proprii, iar acest lucru a înlesnit situaţia. Acum urmează ca şi ceilalţi agenţi economici să dea dovadă de solidaritate şi să îşi menajeze activitatea comercială inteligent”, a explicat dl Covaş adăugînd că regiunea „Rogatka” din oraş chiar răsuflă mai uşor după plecarea microbuselor în Gara Auto, pentru că s-au micşorat considerabil cantităţile de gunoi colectate zilnic din această stradă.

    Corina MOROI  

    Categorie: Social | Vizualizări: 113 | Adăugat de: Vyteck | Tag-uri: hincesti, curierul.md, Corina MOROI, hincesti.at.ua, social, noutati, Containere Euro amplasate în locali, stiri hincesti, orasul hincesti, curierul


    Total comentarii : 0
    avatar
    Total online: 1
    Vizitatori: 1
    Utilizatori: 0
    ucoz ucoz ucoz
    Portalul Hîncești - Hîn-Ce-Ești - (c) 2014
    Toate drepturile rezervate / Hosted by uCoZ